Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului

Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului

Jean Carper
  • 6500 lei
În stoc

Wishlist

Adio, creier-mașină! Nimeni nu mai crede astăzi în mitul potrivit căruia avem în cutia craniană un mecanism predefinit. În era creierului fără vârstă s-a demonstrat: sediul gândirii și al conștiinței este un organ care se dezvoltă permanent, iar modul în care îl tratăm îi poate influența radical capacitatea și vitalitatea. Creierul-minune nu bate recordul la mărime sau la număr de neuroni, ci la calitatea neurotransmițătorilor. Ei sunt ca niște autostrăzi pe care circulă gânduri și sentimente, esența memoriei, a inteligenței și a creativității. Vestea bună: creierul-minune poate fi chiar al tău. Află din cartea de față tot ce ai de făcut ca să îl menții sănătos și tânăr, ce trebuie să mănânci, care sunt suplimentele alimentare și vitaminele care te ajută, ce obiceiuri este bine să păstrezi și la care trebuie să renunți chiar azi, cât de bun prieten îți este zahărul și dacă într-adevăr ai nevoie de cofeină. Înțelegând și punând în practică doar câteva principii, vei ajunge să îți folosești întregul potențial intelectual, creator și emoțional, la orice vârstă.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Cum să-ţi păstrezi sănătatea creierului, Jean Carper, Editura Curtea Veche, Reducere, Carte, Autor, Online, Dezvoltare Personală, Psihologie Practică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.