În România, regimul comunist a avut caracteristici distincte, contradictorii și a condus, spre finalul său, la o formă sui-generis de „naționalism comunist“, odios pentru majoritatea românilor și condamnat de comunitatea democratică internațională. Firește că, în acest cadru, și istoriografia oficială a fost aservită, ea marcând grave distorsiuni ale trecutului. Toate aceste volute și excese au produs timp de decenii o gravă dezorientare și o nocivă deformare a conștiinței publice. Prezenta lucrare este rezultatul sintetizării unor cercetări mai recente, care aduc noi interpretări ale multor episoade din trecutul românilor. Nu este o carte „revoluționară“ și nici „demitizatoare“ cu orice preț, ci una care urmărește reconstituirea istoriei în acord cu criteriul adevărului, atât cât îi este dat omului să-l cunoască. Eliberați de unele canoane ideologice și chiar metodologice, autorii au putut cerceta și reflecta liber, dând la iveală ceea ce au considerat că reprezintă esența istoriei românilor.
Autorii prezentului volum susțin că esența istoriei ca disciplină și menirea istoricului sunt cercetarea și relevarea trecutului, după criterii și metode precise, cu scopul descoperirii adevărului relativ. Firește, adevărul acesta este mereu parțial, se îmbogățește și se schimbă în conformitate cu noile cercetări, cu sensibilitatea fiecărei generații, cu noile concepții despre lume. De aceea, istoria se scrie și se rescrie mereu...
