Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Efectul Facebook

Efectul Facebook

David Kirkpatrick
  • 3700 lei
În stoc

Wishlist

Cum a reuşit un student de 19 ani să clădească o companie care a revoluţionat internetul?

"Efectul Facebook" este povestea captivantă a reţelei de socializare care, începând ca unul dintre multele proiecte ale lui Mark Zuckerberg, student în anul II la Harvard, a ajuns în mai puţin de un deceniu să conecteze peste 800 de milioane de oameni din întreaga lume.

David Kirkpatrick, jurnalist de referinţă în domeniul tehnologiei, a avut acces la documente din cadrul companiei, ceea ce i-a oferit o bază de cercetare extrem de riguroasă pentru acest volum. Astfel, el ne oferă o imagine fidelă a evenimentelor într-o carte care tratează cu eleganţă, inteligenţă şi umor toate aspectele interesante din istoria acestui fenomen global.

Folosind un ton degajat şi sprinten, Kirkpatrick combină tehnologia, statistica, economia, politica şi naraţiunea într-un stil minuţios şi accesibil în acelaşi timp. Fără a se feri de temele controversate, jurnalistul american prezintă şi modul în care reţelele de socializare ne influenţează viaţa de zi cu zi, radiografiind una dintre cele mai de succes reţete comerciale ale începutului de secol XXI.

Dincolo de aspectele biografice, "Efectul Facebook" este şi un veritabil manual alternativ de marketing, prezentând pas cu pas dezvoltarea unui gigant al tehnologiei informaţionale.


Etichete: Efectul Facebook, David Kirkpatrick, Editura Philobia, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.