O filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.
Ce s-a schimbat din 1950 până azi? Speranța de viață a crescut cu 30 de ani, echivalentul în timp al unei vieți din secolul al XVII-lea. După 50 de ani, omul experimentează un fel de suspendare: nu mai este tânăr, dar nu e nici bătrân cu adevărat. Un progres extraordinar, care schimbă totul: legăturile dintre generații, viața emoțională și cea familială, însuși destinul nostru.
„Admirabilul eseu al lui Pascal Bruckner nu se mulțumește să exploreze problemele existențiale pe care le ridică prelungirea duratei vieții umane. El insistă asupra ambiguităților și a contradicțiilor acestei situații." - Le Monde
„Un excelent eseu, care ne propune să tindem mai degrabă către o viață împlinită, decât spre succes. Asta pentru că însuși conceptul de succes, de reușită pare să limiteze căutarea, odată ce ținta mult dorită a fost atinsă. Avem acum incredibila șansă de a putea fi activi un timp mai îndelungat, de a lucra pentru împlinirea noastră. Atâta vreme cât iubim și creăm, trăim o scurtă eternitate, singura care ne este permisă. Nimic altceva nu ne este impus. Poți trăi viața deplin, până la momentul final, inevitabil." - Le Devoir
„Fulgerul pasiunilor rămâne viu, sufletul și inima sunt gata să se înflăcăreze: vârsta spirituală, sentimentală nu coincide cu aceea biologică. Nu există decât un singur mijloc de a încetini îmbătrânirea: să ne păstrăm în dinamica dorinței. Reconciliere a incompatibilităților: romantism și predare de ștafetă, dezmățși riduri, păr alb și furtună a dorințelor. Nu am descoperit soluția pentru nenorocirile condiției umane, doar am întredeschis o lucarnă minusculă în cavernă." - Pascal Bruckner
