Recuperată târziu că opera importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiana – adaptată la fondul și la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambiții scrise de prozatorii români în epoca.
Romanul e o excepție în literatură noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parțial povestea Adulterinei din cadrele stramte și clișeizate ale literaturii vremii.
Ioana marchează un moment experimental și este un vârf al proustianismului românesc.
