Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Moartea lui Mercuțio

Moartea lui Mercuțio

Eugen Simion
  • 3700 lei
În stoc

Wishlist

Public in cartea de fata un numar de mici eseuri, fragmente de jurnal, portrete si insemnari marunte despre literatura si critica literara, scrise in cea mai mare parte in anii '80. Cateva (cu precadere cele grupate in capitolul Cultura si politica) depasesc sfera literaturii si, sub influenta confruntarilor din ultimii trei ani, au un caracter mai acut polemic. impreuna formeaza jurnalul unui critic care de multi ani scrie, saptamana de saptamana, despre cartile romanesti actuale. In spatiul dintre doua Fragmente critice el tine cursuri de literatura, citeste, evident, alte carti si simte nevoia sa vorbeasca si despre sine, nu numai despre altii. Opera critica propriu-zisa este dublata, in acest chip, de un jurnal de idei (mai precis un jurnal al starilor de spirit), singurul pe care Valery il accepta: nu biografia celui care scrie, ci biografia ideilor. Aceasta separare nu-i totusi posibila, am dovedit in alta parte (intoarcerea autorului) si dovedesc in ultimul timp si altii, inclusiv naratologii, semiologii, care, cu zece-cincisprezece ani in urma, nu voiau sa auda de autorul de pe coperta si despre viata lui intima. Azi autorul revine din exil si genul biografic este din nou la moda.


Etichete: Moartea lui Mercutio, Eugen Simion, Editura Pro Universitaria, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Limba şi literatură română - Manual pentru clasa a XI-a
Scriitorii români de azi. Vol. I – Eugen Simon
Scriitorii români de azi. Vol. II – Eugen Simion
Scriitorii români de azi. Vol. III – Eugen Simion
Mircea ELIADE. Nodurile şi semnele prozei
CIORAN. O mitologie a nedesăvârşirilor

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.