Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Între Orient și Occident

Între Orient și Occident

Neagu Djuvara
  • 8900 lei
În stoc

Wishlist

Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc. Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental – de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.


Etichete: Intre Orient si Occident, Tarile romane la inceputul epocii moderne, Neagu Djuvara, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


O scurtă istorie ilustrată a românilor 2022

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.