Ordinul, a cărui lucrare suntem învățați s-o onorăm cu numele de «știință» sau «artă regală», are cu siguranță în vedere un tel mai înalt decât insuflarea necesității de a practică virtuțile sociale comune întregii lumi și care, în niciun caz, nu sunt monopolul francmasonilor. Desigur, se cuvine că noi să ne familiarizăm cu ceea ce reprezintă acest obiectiv mai înalt, pentru a ne întreba de ce îndeplinirea acestui tel merită să fie numită știință și să ne lămurim ce sunt acele «Misterii» pe care doctrina noastră ne promite că le vom putea atinge în cele din urmă, dacă ne vom concentra destul de intens pentru a înțelege ce poate Masoneria să ne învețe.
[…] Ni se spune că aceste «Misterii» au fost predate cândva «pe cele mai înalte coline și în cele mai joase vai», expresie care nu este decât o figura de stil pentru a spune, mai întâi, că ele au fost predate în cea mai mare izolare și în cel mai mare secret și, în al doilea rând, că ele au fost predate atât în forme simple, cât și în forme avansate, în funcție de capacitatea de înțelegere a discipolilor acestora. Este vorba, bineînțeles, de cunoașterea comună tuturor marilor sisteme secrete ale Misteriilor (despre care spunem că sunt «ordinele nobile ale arhitecturii», adică ale zidirii sufletului) care au existat în Orient, în Caldeea, Asiria, Egipt, Grecia, Italia, printre evrei, printre mahomedani și printre creștini, chiar și printre popoarele africane necivilizate.
