Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Rafinarea Elixirului

Rafinarea Elixirului

Stuart Alve Olson
  • 3400 lei
În stoc

Wishlist

Zhang Sanfeng (張三丰) este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți Nemuritori (xian) ai spațiului spiritual chinezesc, despre care se spune că a trăit 170 ani, de-a lungul a trei dinastii imperiale, fiind căutat în mod repetat (și fără succes) de mai marii vremii pentru deosebită să înțelepciune.

Este fondatorul legendar al artei taijiquan‑ului și presupus autor al unor texte ale alchimiei interne (neidan) de o deosebită subtilitate și cu un caracter foarte explicit.

Lucrarea de față adună între coperțile ei câteva dintre cele mai importante tratate ale sale despre alchimia internă chinezească, comentate în mod amănunțit și cu generozitate de traducătorul ei, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

Stuart Alve Olson este profesor, traducător și autor specializat în filosofia, metodele curative și artele interne daoiste. Începând cu vârstă de 20 de ani, a studiat și a practicat daoismul și budismul chinez. Până în 2015, Stuart a publicat peste douăzeci de cărți, multe dintre ele traduse și în alte limbi.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Rafinarea Elixirului, Stuart Alve Olson, Editura Herald

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Masoneria și înțelesul ei tainic

Masoneria și înțelesul ei tainic

Walter Leslie Wilmshurst


3200 lei

Evanghelii Gnostice

Evanghelii Gnostice

Scrierile descoperite în Egipt, la Nag Hammadi, sunt texte inedite care ne oferă o imagine a multitu..


3900 lei

Yoga visului și Practica Luminii Naturale
Barbarii - Civilizații dispărute
Masonerie ocultă și inițiere hermetică
Zen în carne și oase

Zen în carne și oase

Paul Reps
Nyogen Senzaki


3500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.