„Două teme majore întâlnim în opera lui Omar Khayyam, teme care sunt nu numai esențiale pentru conținutul metafizic al universului sau poetic, dar și realități subtile, simbolice, cu posibilitate de realizare inițiatică și metafizică: VINUL și TIMPUL. […]
Vinul simbolizează un mod aparte, un gen special de Cunoaștere: Iubirea; în mod evident, nu este vorba despre eros în sensul pe care îl înțeleg în general oamenii, ci despre acel dor care unește dorința irepresibilă, suverană, de Absolut cu tensiunea tragică creată de lipsa aparentă a lui Dumnezeu în imediat. […]
Iubirea, la Omar Khayyam, este o imensă suferință, o adâncă și înaltă durere pe care o simte în fiecare părticică a ființei sale, iar acestea, așa cum spune doctrina, vor mărturisi în față lui Dumnezeu la Ziua Învierii și a Judecății.” (Teodoru Ghiondea)
