Chiar daca Biserica primara si-a exercitat discernamantul, iar canonul Noului Testament a fost repede recunoscut si universal acceptat, scrierile apocrife, care au circulat in paralel cu cele canonice, au exercitat o influenta profunda – mai ales in epoca medievala – asupra gandirii si artei crestine.
Scopul literaturii apocaliptice este de a face cunoscuta oamenilor revelatia divina. Urmarind un scop precis, Dumnezeu descopera anumite lucruri tainice unor oameni alesi. Aceasta dezvaluire se petrece sub forma unor viziuni transmise direct profetilor sau este mijlocita de o fiinta cereasca.
Principala caracteristica a scrierilor apocaliptice este viziunea profetica asupra sfarsitului lumii, modul in care se va exercita Judecata lui Dumnezeu si care va fi soarta oamenilor in urma acestei Judecati. Pentru aceasta este folosita o imagerie bogata, iar parabola si elementele de mister sunt atotprezente.
Documentele cuprinse in volumul de fata (Apocalipsa lui Moise; Apocalipsa lui Ezdra; Apocalipsa lui Pavel; Revelatia lui Ioan Teologul; Cartea lui Ioan despre Adormirea Mariei; Apocalipsa lui Petru; Apocalipsa Fecioarei; Apocalipsa lui Zedra) sunt valoroase pentru ca ne permit sa descifram viziunea si modul de gandire al crestinilor din primele secole.
