În 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia a devenit simbolul perfecțiunii în gimnastică. Din admirație, despre ea s-au scris scenarii de filme artistice și documentare, biografii, romane și chiar cărți pentru copii. Dar despre Nadia, devenită parte a avuției naționale a României socialiste, se mai scria în penumbră, iar „admiratorii” săi, care adunau material documentar pentru un roman straniu, în parte de groază, în parte politic, erau cei din lumea sa: antrenorii, oficialii federali, medicii, asistentele, coechipierii… Cu toții îi urmăreau orice mișcare, orice vorbă și orice gând și împletiseră, la cererea poliției politice de atunci, înfricoșătoarea Securitate, o plasă nevăzută din care marea sportivă a reușit să scape abia în toamna lui 1989. Acum, după zeci de ani, studiind aceste dosare până nu de mult secrete, Stejărel Olaru a construit o carte de istorie, însă una ca un roman, în parte de groază, în parte politic.
Cartea lui Stejărel Olaru nu este doar o biografie tradițională. Contextul și împrejurările în care Nadia Comăneci a crescut și s-a format, familia, gimnastele din generația sa, antrenorii, și mai ales puzderia de informatori, securiști și decidenți politici, care au țesut o încâlcită plasă de relații în jurul ei menită să o țină captivă în mod irevocabil, toate acestea sunt scoase la iveală de autor. În drumul spre glorie, Nadia a trecut prin stări diferite. Când însingurată și aproape de abandon, când disperată și supusă, adesea neînțeleasă și folosită, dar mereu perseverentă, ambițioasă, visând cu îndârjire să atingă perfecțiunea. Și a atins-o. – AURORA LIICEANU
