Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
O poveste haioasă

O poveste haioasă

Ned Vizzini
  • 4400 lei
În stoc

Wishlist

Craig Gilner are 15 ani și ambiția l-a așezat pe drumul visat. Are tot ce-și poate dori un tânăr de vârsta lui – o familie iubitoare și un loc la unul dintre cele mai prestigioase licee din Manhattan –, dar fericirea întârzie să apară.

Odata prins în caruselul competiției și al temelor pentru școală, viața devine pentru Craig un coșmar: se confruntă zi de zi cu tulburări de alimentație și de somn, consumă marijuana, își accentueaza starea de nefericire visând la iubita celui mai bun prieten al său si se plimba de la psiholog la psiholog sperând la marea Schimbare, care să-i facă viața suportabilă.

Dar schimbarea nu apare până când, în toiul unei crize, Craig ajunge să-i cunoasca pe pacienții de la secția de psihiatrie a unui spital din Manhattan. De la aceștia tânărul învață cum să-și înfrunte temerile și să priveasca viața cu mai multă îngăduință.

Inspirată din experiența personală a lui Ned Vizzini.O poveste haioasă ne învață să zâmbim în fața necazurilor și ne arată că, uneori, fericirea se ivește din cele mai neașteptate situații.


  • Autor: Ned Vizzini
  • Editura ART
  • ISBN: 9786069384909
  • Număr pagini: 385
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Hardcover
  • Dimensiune:
  • 15x21
  • Anul: 2014

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, O poveste haioasă, Ned Vizzini, Editura ART, Youngart, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


O poveste haioasă

O poveste haioasă

Ned Vizzini


4900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.