Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Galapagos

Galapagos

Kurt Vonnegut
  • 3800 lei
În stoc

Wishlist

O catastrofă mondială este pe cale de-a distruge umanitatea, dar un vas de croazieră transformat într-un soi de Arcă a lui Noe îi duce pe cei câţiva supravieţuitori spre Insulele Galápagos, unde vor întemeia o nouă rasă umană, desigur, evoluată. Doar că evoluţia se întâmplă în maniera lui Vonnegut: implică aripioare, creiere mai mici şi o lipsă totală a agresivităţii. 

Ca de fiecare dată, Kurt Vonnegut îşi surprinde cititorii cu personaje insolite şi cu un amestec de fantastic şi realitate crudă, umor şi gravitate, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care omenirea îl reprezintă pentru sine însăşi.  

 „Vonnegut este un Mark Twain postmodern: morocănos şi sentimental, caraghios şi evlavios. E tipul paradoxal care se duce la biserică ca să se roage cu ardoare, dar care în acelaşi timp face baloane din gumă de mestecat în faţa corului.” (New York Times Book Review)

„Cel mai bun roman al lui Vonnegut de până acum.” (John Irving)

  • Autor: Kurt Vonnegut
  • Editura ART
  • ISBN: 9786067100631
  • Număr pagini: 338
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Hardcover
  • Dimensiune:
  • 11x18
  • Anul: 2014

Etichete: Alexandria Librării, Galapagos, Kurt Vonnegut, Editura ART, Serie de autor „Kurt Vonnegut”

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.