Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dragul meu haștagist

Dragul meu haștagist

Marian Nazat
  • 5900 lei
În stoc

Wishlist

Fără să-mi dau seama, ți-am scris nu o epistolă, ci o ditamai cartea. Alții, înaintea mea, și-au ales turnătorul ca destinatar al gândurilor frământate în cerneală, eu însă am simțit nevoia să te am pe tine, imaginar, desigur, în fața ochilor în anii din urmă. O muză supărător de prezentă, de insinuantă în zilele tot mai vitrege pentru generațiile întomnate. Uneori, excesele tale m-au revoltat la culme și, atunci, aidoma lui Vintilă Horia, mi-am zis că „împotriva cretinilor, buni sau răi, nu se poate lupta cu nimic. Sunt ca lepra, ca ploaia cu broaște, ca scârba de viață. Întocmai chinezului filosof, singurul lucru eficace pe care-l poți face e să stai în prag și să aștepți. Cândva, cadavrul însuși al cretinismului va trece prin fața casei tale. Va mirosi urât, însă va trece. Nimic nu-i va rămâne în urmă, nici măcar mirosul.”

Alteori, m-am gândit că toate-s vechi pe lume, că ne învârtim în cerc, asemenea deținuților scoși să-și dezmorțească ciolanele în curtea interioară a pușcăriei. Fiindcă, în definitiv, cretinul corporatist are un ilustru strămoș: „<<cretinul iluminist>>, unul dintre produsele cele mai nocive ale culturii occidentale, de la biografia și bibliografia căruia tot răul purcede, vreau să spun răul minor în care se zbate încă societatea occindentală.” Vasăzică, Revoluția franceză din 1789 și progresismul de azi sunt vinovate de apariția acestor specii ciudate și schilodite de ură, de dorința de revanșă...Până una, alta, volumul tocmai isprăvit este darul pe care ți-l fac la sfârșit de an, un an cum altul n-a fost în ultima jumătate de secol. 

Așadar, la bună vedere și plăcută lectură, dragul meu haștagist!

  • Autor: Marian Nazat
  • Editura RAO
  • ISBN: 9786060066521
  • Număr pagini: 560
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2021

Etichete: Dragul meu haștagist, Marian Nazat, Editura Rao, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Pe tălpile României

Pe tălpile României

Marian Nazat


3999 lei

Prizonier în câmpul tactic

Prizonier în câmpul tactic

Marian Nazat


4000 lei

Suflet în exil

Suflet în exil

Marian Nazat


3600 lei

Jurnalul banalității

Jurnalul banalității

Marian Nazat


4820 lei

Rusia 2018

Rusia 2018

Marian Nazat


5500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.