Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
De la regimul comunist la regimul Iliescu

De la regimul comunist la regimul Iliescu

Virgil Magureanu Alex Mihai Stoenescu
  • 3999 lei
Stoc epuizat

Wishlist

Evenimentele din Decembrie 1989 au fost traite de catre romani dupa un scenariu decis in afara tarii. Au existat totusi cateva persoane de la noi care, instruite din timp (cu luni de zile inainte), au indeplinit cu precizie actele care au determinat c?derea lui Ceausescu. La aproape doua decenii de la ceea ce s-a numit - cu un termen imprecis - revolutie, continua stagnarea si chiar o involutie (ambele inexplicabile) in domenii care altadata aduceau faima acestei tari. Din pacate, nici unul dintre cei care au condus Romania in acest interval nu a avut o viziune strategica cu privire la prezentul si viitorul ei. Un experiment cumplit: Persoane neindicate sau chiar contraindicate - ca nivel de cultura si mai ales de competenta - au indeplinit (si o fac inca) roluri de maxima importanta in viata noastra publica. A nu se uita: Salariile confidentiale in valuta au fost de atunci si pana azi o practica obisnuita, fiind oferite cu generozitate diferitelor persoane "cu greutate din sistemul politic" de catre "papusari" interesati sa influenteze deciziile majore.

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Tratat de istoriografie (Vol. 2 - Mitul ca izvor al istoriei)
România în perioada administrației Emil Constantinescu
Armata, mareșalul și evreii

Armata, mareșalul și evreii

Alex Mihai Stoenescu


4400 lei

Istoria loviturilor de stat vol 4 (partea 1)
Istoria loviturilor de stat Vol 4 - Partea 1 (Ed. De Buzunar)
Istoria loviturilor de stat vol.3: Cele trei dictaturi
Armata, mareșalul și evreii

Armata, mareșalul și evreii

Alex Mihai Stoenescu


4400 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.