Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Creaturi bizare. Un bestiar în culori

Creaturi bizare. Un bestiar în culori

Millie Marotta
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist

Dacă sunteți, cât de cât, familiarizați cu oricare dintre cărțile de colorat pe care le-am publicat până acum, atunci știți, de bună seamă, că eu, una, sunt, într-o mare măsură, fascinată de lumea animalelor. Încă de la o vârstă fragedă, am fost cu totul și cu totul captivată de minunile naturii și, în prezent, mă simt deosebit de privilegiată că meseria mea îmi permite să combin iubirea pentru desen cu pasiunea pentru lumea sălbăticiunilor.

Cum Creaturi bizare este cea de-a patra mea carte de colorat, mi-ar plăcea să pot spune că procesul selectării animalelor ale căror desene să fie incluse în paginile sale a devenit un pic mai ușor decât în cazul cărților anterioare, dar chiar nu a fost așa. Pur și simplu, există mult prea multe creaturi extraordinare dintre care să alegi, fiecare dintre ele cu trăsăturile și calitățile sale absolut unice − și tocmai asta este ideea din care a răsărit cartea mea. Am hotărât astfel să strâng laolaltă o mulțime de animale pe care le consider remarcabile, ușor stranii, neobișnuite, excentrice sau chiar un pic bizare.

Milli Marotta


Etichete: Creaturi bizare, Un bestiar în culori, Millie Marotta, Editura Corint, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Paradisul tropical

Paradisul tropical

Millie Marotta


4190 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.