Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Însușiri modificate

Însușiri modificate

Richard J. Davidson Daniel Goleman
  • 4200 lei
În stoc

Wishlist

Volumul prezintă călătoria spirituală şi profesională a celor doi autori, precum şi sfaturi practice atât pentru cei care vor să înceapă să mediteze, cât şi pentru cei care au încercat deja câteva exerciții sau sunt deja experţi.

Pasionaţi de meditaţie şi admiratori ai lui Dalai Lama, DANIEL GOLEMAN şi RICHARD DAVIDSON sunt consideraţi doi titani ai jurnalismului ştiinţific şi ai cercetării în domeniul neuroştiinţelor. Cărţile lor, bazate pe experienţe personale şi pe o documentare minuţioasă, au fost traduse în lumea întreagă şi au ajuns pe lista de betselleruri New York Times.

În volumul de faţă, cei doi autori şi-au propus să afle răspunsul la o întrebare aparent neobişnuită: Ce-ar fi dacă

ne-am putea antrena mintea,

așa cum ne antrenăm corpul?

Prieteni încă din vremea studenţiei la Harvard, Daniel Goleman şi Richard Davidson şi-au unit eforturile pentru a întocmi un studiu riguros dedicat meditaţiei, precum şi beneficiilor pe care le aduce practicarea responsabilă şi constantă a acestui străvechi exerciţiu spiritual. Pornind de la experienţa personală în ashramuri indiene, meticuloase cercetări de laborator şi o bibliografie extinsă, autorii demontează mituri şi ne explică care sunt efectele benefice pe care meditaţia le are asupra minţii, a sufletului şi a trupului.

Scopul celor care se dedică sau se gândesc să se dedice meditaţiei nu ar trebui să fie o mai bună stare a sănătăţii ori succesul în afaceri, ci atingerea unui nivel superior în natura noastră umană prin cultivarea unor calități precum altruismul, echilibrul sufletesc, o prezență iubitoare și compasiunea, care nu sunt altceva decât însuşiri pozitive modificate.

„Iată o carte care îţi poate schimba viaţa. Daniel Goleman şi Richard Davidson îţi arată nu doar puterea formidabilă pe care o are meditaţia, ci şi cele mai inteligente metode de a o practica pentru a obţine maximum de beneficii. Însuşiri modificate este ghidul tău pentru o viaţă mai ancorată în prezent, mai plină de compasiune şi mai împlinită – cine nu îşi doreşte asta?” (Arianna Huffington, autoarea bestsellerului Revoluția somnului) 

„Doi dintre cei mai influenți cercetători din lume au scris cartea supremă despre meditaţie. Bazată pe studii riguroase şi cu adevărat lămuritoare, Însuşiri modificate este o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de potenţialul ascuns al minţii umane.” (Daniel Gilbert, autorul bestsellerului În căutarea fericirii)



Etichete: Alexandria Librării, Însușiri modificate, Daniel Goleman, Richard J. Davidson, Editura Curtea Veche, Seria „Daniel Goleman”

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.