Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Rănile emoționale. Cum să devenim mai buni prin ceea ce ne provoacă suferință

Rănile emoționale. Cum să devenim mai buni prin ceea ce ne provoacă suferință

Carole Rinaldi Anne Ghiringhelli
  • 2990 lei
În stoc

Wishlist

Reacții excesive, o sete profundă de recunoaștere sau teama de abandon… Uneori, suntem prizonierii unor comportamente pe care le atribuim rănilor noastre emoționale. Și, cu cât căutăm mai mult să ne eliberăm de aceste sentimente de trădare, abandon, umilință, respingere sau nedreptate, cu atât mai mult ele par să persiste în viaţa noastră. Scrisă în stilul unei anchete, această carte ne ajută să descoperim care sunt cu adevărat cauzele suferinței și ce putem face concret pentru a ne elibera de aceasta, recâștigându-ne astfel forţa interioară. Rănile emoţionale pe care le identificăm şi apoi ni le asumăm, departe de a fi un handicap, pot reprezenta adevărate bogății, surse de bunăvoință şi toleranță care ne ajută să creștem și să evoluăm.



CAROLE RINALDI este coach şi consultantă în dezvoltare personală. Canalul său de YouTube, La Télé Bienveillante, este urmărit de milioane de abonaţi. De asemenea, aceasta susţine numeroase cursuri în Franţa şi în străinătate. ANNE GHIRINGHELLI este jurnalistă de presă scrisă şi de televiziune, mai ales pe probleme de sănătate. Este coautoarea cărţii Découvrez vos pouvoirs de guérisseur.


Traducere: Oana Ilinca Moldoveanu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.