Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cartea copilului supraîncărcat emoțional

Cartea copilului supraîncărcat emoțional

Allison Edwards
  • 2490 lei
În stoc

Wishlist

Când creierul tău simte pericolul, corpul și mintea ta vor intra instantaneu într-unul din cele trei moduri: fugi, luptă sau îngheață. Inima îți bate mai rapid, corpul se încordează, mâinile îți tremură și emoțiile preiau controlul asupra gândurilor raționale. Ai intrat în Zona de Supraîncărcare Emoțională.


Când copiii pășesc în Zona de Supraîncărcare Emoțională, comportamentul lor se schimbă. Strigă, mușcă sau fug; se retrag și își pierd concentrarea; dau vina pe alții și mint. În această stare, copiii nu sunt capabili să fie raționali, să se controleze sau să aibă un comportament normal. Chiar și cel mai motivat copil (sau adult) care deține cele mai bune strategii de adaptare nu își va putea identifica sau gestiona emoțiile atunci când se găsește în Zona de Supraîncărcare Emoțională. Iar în calitate de educatori, părinți și profesioniști, trebuie să îi învățăm pe copii și adoles¬cenți cum să își identifice emoțiile, să afle ce declanșează acele sentimente și să oferim strategii pentru a le gestiona într-un mod sănătos.


În Cartea copilului supraîncărcat emoțional, Allison Edwards – consilier și autor de bestseller – explică modul în care părinții, profesorii și consilierii pot identifica când copiii sunt în această zonă atât de delicată și sensibilă. Autoarea oferă, de asemenea, sugestii de tehnici prin care îi puteți învăța pe copii (și pe adulți!) cum să își recapete controlul asupra emoțiilor pe care le simt.


Traducere: Ana Ionesei


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Cartea copilului supraîncărcat emoțional, Allison Edwards, Editura Niculescu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.