Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fericirea în vid

Fericirea în vid

Arthur Suciu
  • 1290 lei
În stoc

Wishlist

După Contribuții la apocalipsă (Junimea, 2008), Arthur Suciu revine cu un nou volum de literatură existențială. Fericirea în vid reia teme, cum ar fi: disperarea, melancolia, moartea sau lipsa de sens a omului contemporan, adăugând scriiturii un plus de depresie. Capitolul al doilea al cărții, intitulat Urme pariziene, valorifică experiența pariziană a autorului. Fericirea în vid este un concentrat de senzații și de gânduri, de vituperări și recurențe autobiografice, care încep prin afirmarea propriului eu, ca obiect al meditației, și sfârșesc prin implorarea ficțiunii, ca mijloc de exprimare deghizată a propriilor obsesii.

„Recomand cartea lui Arthur Suciu tocmai pentru că el nu e autor de aforisme, ci moralist: uneori, lup moralist. E moralist pentru că, în paginile acestei cărţi, reuşeşte să schiţeze un personaj creionând o societate. O societate care alunecă vertiginos prin beznă, care opreşte, momentan, în staţii de lumină artificială, care scârţâie din toate încheieturile, şi în care suntem înghesuiţi şi singuri în acelaşi timp.” (Mircea Platon)


Etichete: Alexandria Librării, Fericirea în vid, ArthurSuciu, Alexandria Publishing House

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Puterea prezentului. Ghid de dezvoltare spirituală
Cum să fii fericit în România
Gențiane

Gențiane

Cella Serghi


2490 lei

O zi

O zi

David Nicholls


3990 lei

50 de clasici. Filosofie

50 de clasici. Filosofie

Tom Butler-Bowdon


4990 lei

SimpliCitate. Meditații sentențioase

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.