Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Hotelul amintirilor

Hotelul amintirilor

Adrian Christescu
  • 3400 lei
În stoc

Wishlist

„Nici eu nu sunt altfel decât semenii mei. Am trăit lucruri extraordinare, ciudate sau interesante, cred eu. Am cunoscut oameni cu povești minunate, pe care le-am luat în păstrare. Am făcut parte dintr-o generație care a avut șansă că la 20 de ani să treacă printr-un cataclism social și o rearanjare a rosturilor lucrurilor într-o manieră pe care doar puține generații au avut șansă să le trăiască în istoria recentă a acestor meleaguri. Am avut întâlnirile mele astrale din care am luat în arendă povești demne de dus mai departe. Cu ce folos vor hotărî cei care vor veni după mine. În măsură în care acestea vor fi demne de atenția cititorului, ele își vor continuă drumul sau nu. Până la urmă, rostul marinarului este să ducă încărcătură în port, și nu să-și dea cu părerea referitor la utilitatea mărfii. Depun o parte dintre ele acum în față cititorului pentru că acesta să își ia în serios rolul de vameș al poveștilor mele.” Adrian Christescu


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Hotelul amintirilor, Adrian Christescu, Editura Lebăda Neagră, Beletristică, Literatură Românească, Carte, Reducere, Autor, Online, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.