Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Mircea Eliade

Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22 aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).


Contribuții la filosofia renașterii

Contribuții la filosofia renașterii

Deși avem așteptarea de a găsi o lucrare de nuanță scolastică, teza de licență a lui Mircea Eliade e, mai degrabă, o evaluare a Renașterii din perspectiva intersecției dintre metafizică, religie și artă. Cei pasionați de filosofie vor găsi, în aceste pagini, începutul unui demers de cercetare care viza nouă capitole: doar trei au fost scrise în vederea finalizării studiilor de licență, reprezentând o investigație filosofică dublată de un jurnal de călătorie în Italia anilor 1927-1928. Memoriile lui Eliade sunt, din acest punct de vedere, cel mai bun raport de progres al unei cercetări. Mai înainte însă de a surprinde în ce măsură argumentele avansate în lucrarea sa sunt, în mod surprinzător, rezultatul întâlnirilor fericite cu Papini sau Gentile, trebuie să ne amintim că toate tezele filosofice reunite în acest volum sunt scrise de Eliade la vârsta de 21 de ani.M-aș bucura dacă peste ani, aceste jurnale (cele de călătorie, cât şi cele dedicate cercetărilor filosofice) ar face obiectul unei ecranizări spectaculoase, între Italia, India și România anilor în care Eliade a trăit toate emoțiile unui om sfârșit și renăscut deopotrivă. Până atunci însă, Editura Cartea Românească Educațional aduce publicului versiunea reeditată a acestor două lucrări corespondente – Contribuții la filosofia Renașterii – și jurnalul de călătorie aferent culiselor acestui travaliu hermeneutic, pe alocuri necunoscut celor care aspiră la parcurgerea unui studiu eliadesc riguros. Nu e nici pe departe o lucrare tabu. Dar este, fără îndoială, o lucrare-document: monografică și biografică fără a fi în contratimp, confesională și critică fără a fi în dezacord. Oana Camelia ŞERBAN..


4600 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
În curte la Dionis

În curte la Dionis

Originalitatea prozei lui Eliade constă în rezultatzd deliberatei ambiguizari, până aproape de limita incomprehensibdului: nu putem hdelege efectiv, integral, despre ce e vorba, deși simțim că se petrec lucruri importante, profunde, extraordinare, aflate în imediată, ametitoarea proximitate a unor mari, esențiale mistere ale existenței, ale lumii. - Ion Bogdan LefterFragment din cartea "În curte la Dionis" de Mircea Eliade:"Iar când vreun cântec devenea cu adevărat popular, de-l auzeai în toate grădinile de vara, Leana refuză să-l mai cânte, deși într-un anumit fel era cântecul ei, ea îl descoperise. Ai mai auzit-o cântând de-atunci, din prirna seară când te-am dus la 'Platani', ai mai auzit-o cântând În curte la Dionis? și totuși ea îl lansase, vara aceca. Nimeni nu știe al cui e cântecul, cine l-a compus. Nu se știe nici măcar dacă e cântec popular sau de origine lăutărească, sau e vreo romanță veche, readaptată de Leana. Și așa cum s-a întâmplat În curte la Dionis, s-a petrecut și cu altele... Cladova își clatină cu îndârjire capul, că și curn ar fi vrut să se trezească. - Și cu toate acestea, trebuie să existe o explicație, începu cu o greu stăpânită iritare în glas. Vreau să spun, o explicație la toate aceste bizarerii și mistere sau pseudomistere. N-am avut norocul s-o cunosc, dar de câte ori am ascultat-o mi-a lăsat impresia unui om perfect normal. O femeie tânăra, frumoasă, echilibrată trăind în lumea noastră aici pe pământ - cu toată melancolia ei, cu toată purtarea ei curioasă neobișnuită, aproape stranie. Nu părea deloc exaltată, n-avea nimic neurotic în ea... Deși, adaugă după o pauză căzând pe gânduri, când acum vreo doi ani începuse să se îmbrace numai în negru și nu se mai farda deloc de i se spunea în glumă 'văduva'... - Știu, știu, îl întrerupse Hrisanti, dar nu era nimic neurotic. Și că să înțelegi toată povestea, trebuie să știi că nici măcar n-a fost ideea ei. Doctorul a silit-o, da, pot spune foarte sincer: a silit-o se îmbrace în negru. Și nici doctorul n-a făcut-o așa din senin, sau din vreo dorința ascunsă de răzbunare. Că să dezlege ce se numea pe-atunci, acum câțiva ani, în cercul intimilor lui Visarion, 'misterul Adrian' sau 'complexul Poetului', doctorul a încercat o experiență, a încercat-o că să verifice ipoteza la câte ajunsese."..


3000 lei

În stoc
În curte la Dionis [2023]

În curte la Dionis [2023]

Nuvelele lui Eliade povestesc despre insuccese prezente si succese trecute. Povestitorul nu-l urmeaza pe omul de stiinta in efortul universal al cunoasterii; ei se afla mai degraba in tabere diferite, unul in cea a invinsilor, altul in cea a invingatorilor. Naratorul cauta adevarul gasit de omul de stiinta, dar ramane suspendat in lumea sa intermediara intre sacru si profan in apropierea unei semnificatii presimtite, dar care se arata a fi pentru totdeauna inaccesibila si incomunicabila: el povesteste despre nenorocul de-a nu fi in stare sa spuna ceea ce, de fapt, stie. Naratorul este de doua ori mai nefericit decat omul de stiinta. Imaginea lui nocturna este fictionalizarea indoielilor omului de stiinta, precum si ale spaimelor creatiei, este imaginea omenescului sfasiat de pe chipul senin al omului de stiinta.Sorin AlexandrescuAr fi multe de spus in legatura cu aceasta concentrare, aproape exclusiva, asupra prozei fantastice. In Jurnal, ca si in cateva texte, am comentat ceea ce as indrazni sa numesc conceptia mea despre literatura fantastica. Si care se deosebeste, bunaoara, de cea a romanticilor germani, a lui Edgar Allan Poe sau a lui J. L. Borges. Ar fi inutil sa incerc a o rezuma aici. Destul sa amintesc ca e solidara de conceptia mea despre gandirea mistica si universurile imaginare pe care le fundeaza, universuri paralele lumii de toate zilele si care se disting in primul rand printr-o alta experienta a timpului si a spatiului. Ceea ce nu inseamna, evident, ca prozele fantastice pe care le scriu sunt inspirate de cercetarile mele de istorie comparata a religiilor, nici ca n-ar putea fi intelese decat de cititorii familiari cu asemenea studii. Nu-mi aduc aminte sa fi folosit vreodata documentele mitologice sau semnificatia lor simbolica scriind literatura. De fapt, descopeream subiectul romanului sau al nuvelei pe masura ce scriam. Universurile paralele pe care le dezvaluia povestirea erau rodul imaginatiei creatoare, nu al eruditiei, nici al hermeneuticii pe care o stapanea istoricul religiilor comparate.Mircea Eliade..


3290 lei

În stoc
India. Nopti la Serampore. Secretul Dr. Honigberger

India. Nopti la Serampore. Secretul Dr. Honigberger

Cred că nici unul din cititorii buni ai lui Eliade nu e hipnotizat de fastidioase numerologii. Dar triada indiană din volumul de faţă invită imperios la o nouă strategie de lectură, oferită de câteva observaţii oa­re­cum numerologice, în care biografia autorului – o biografie mereu des­chisă spre cititor – se precizează în imediatul lui profit.Socotiţi că anii în care a scris despre yoga, bunăoară, sunt tot­dea­una un număr par şi calendaristic, câţiva dintre ei – cei mai importanţi – chiar bisecţi. Aşa, în 1936, când publică Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (Paris, Librairie Orientaliste Paul Geuthner), aşa, în 1948, când publică Techniques du Yoga, dar mai ales aşa, în 1940, când foloseşte diferiţi orientalişti şi călători în India în roluri de fic­ţiune care explică până la urmă, în direcţia cealaltă, chiar biografia rea­lă şi secretă a naratorului.Amănunte nu fără importanţă pentru un autor care îşi propune să în­cheie şi încheie într-adevăr un mănunchi de scrieri tocmai în preziua datei de naştere, cum în 1928 Gaudeamus, cum în 1933 Maitreyi, cum în 1940 bio­grafia fantastică a triplului Honigberger. Or, ziua de naştere – pe care o socotea 9 martie, 25 februarie pe stilul vechi, dar în fapt ul­tima zi a unui februarie nebisect, aşa cum a demonstrat-o descoperirea tar­divă a actului de naştere – a fost ani în şir stimulentul exterior de a-şi organiza literatura şi biografia. Ceea ce e mai dramatic e că în ultimul februarie în care a aplicat acest mic secret biografic (în Jurnalul de mai târziu mereu revine cu însemnări importante la 9 martie) e faptul că a regăsit pentru ultima dată India neconsumată din afara tuturor cărţilor. Simbolic – exact aşa cum se disting toate datele din Noaptea de Sânziene – ultima zi din februarie, înainte de începerea unui nou ciclu, e sintetică şi anihilează bisectoarea dură aşezată peste timpul trăit şi timpul aşteptat, între Calcutta şi Bucureşti, între reportaj şi nuvelă fan­tastică. Dacă n-ar fi această stratagemă a unui supliment temporal, a unui istm care îi oferea lui Eliade posibilitatea de a reface unitatea a două lumi înainte de a se fi scindat – nu ar fi avut posibilitatea de a scrie literatura din acest triplu volum.în fine, să nu uităm totuşi că aceste pagini care demarează tonic din realitate nu aparţin indefinit şi exclusiv culturii, oricât de adecvată ar fi. Ar fi o confuzie la fel de mare, precum a crede că alpinismul e acel sport care se practică numai în Alpi. Realismul acestei literaturi, cel direct, ca şi cel ocultat, transplantat în ficţiune, e una din introducerile cele mai sistematice în metabolismul celui mai incandescent şi pro­di­gios deceniu cultural românesc. - Eugen Ciurtin..


1990 lei

În stoc
La țigănci

La țigănci

Într-un eseu din 1988, reluat în volumul „Despre Ioan P. Culianu şi Mircea Eliade. Amintiri, lecturi, reflecţii“, Matei Călinescu vorbeşte despre natura specifică a fantasticului în proza lui Mircea Eliade, în care relaţia dintre structurile cotidianului şi cele ale fantasticului este in­versată: „transcendentul sau supranaturalul nu mai reprezintă o ame­ninţare la adresa coerenţei lumii; dimpotrivă, el constituie singura pro­mi­siune reală a unei asemenea corenţe; şi tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atentă, se dovedeşte a fi de neînţeles, crud şi, în ultimă instanţă, lipsit de sens. Numai atunci când recunoaştem atracţia secretă, dar puternică, a celeilalte lumi a «miracolului», sacrului şi miticului putem merge dincolo de inerenta lipsă de sens a vieţii coti­di­e­ne, având poate şansa de a ajunge la adevăratul înţeles al existenţei.“ Originală şi consistentă, concepţia autorului român asupra fan­tas­ti­cu­lui îşi are rădăcinile în ceea ce Eliade însuşi numeşte „teoria mea despre «irecognoscibilitatea miracolului» – sau, în general, în credinţa mea că, după întrupare, «transcendentul» se camuflează în lume sau în istorie, şi astfel devine «irecognoscibil»“. Preocupat să descopere şi să înţeleagă sensul autentic şi profund al existenţei umane, Mircea Eliade imaginează lumi posibile paralele între care personajele sale circulă frecvent, se pierd şi se regăsesc, tra­ver­sând în aceste călătorii iniţiatice nu doar spaţii, ci şi momente tempo­rale situate la mare depărtare – 12 ani, în cazul lui Gavrilescu, profesorul de pian care descoperă, post factum, că timpul petrecut de el în grădina ţigăncilor a curs diferit în realitate şi în aparenţă, sau „doar“ 40 de zile în „Douăsprezece mii de capete de vite“, povestirea în care Iancu Gore, „om de încredere şi de viitor“, trăieşte o experienţă tulburătoare şi de neînţeles pentru ceilalţi, alunecând pe nesimţite într-un spaţiu-timp paralel. [...]Carmen Muşat..


1800 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.