Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Arta Meditației

Arta Meditației

Matthieu Ricard
  • 2500 lei
În stoc

Wishlist

Dacă a învăţa să meditezi este un drum pe care chiar cei mai mari înţelepţi îl străbat de-a lungul vieţii lor, a exersa zilnic ne transformă viziunea despre noi înşine şi despre lume.

Acesta este mesajul eseului de față, atât de accesibil și, în acelaşi timp, un ghid spiritual şi filosofic, de iniţiere concretă în practica meditaţiei.

Îmbogăţit de dubla sa cultură, de experienţa de călugăr, de cunoaşterea textelor sacre, de frecventarea înţelepţilor, Matthieu Ricard ne dezvăluie caracterul universal al meditaţiei bazate pe iubirea altruistă, compasiunea și dezvoltarea calităţilor umane. El revelează binefacerile evidente pe care meditaţia le poate aduce fiecăruia dintre noi într-o societate individualistă şi materialistă, îndrumându-ne să descoperim şi să cultivăm aspiraţiile noastre cele mai profunde.

Recunoscut internaţional, mai ales graţie cărţilor Călugărul şi Filosoful, Pledoarie pentru fericire, Arta Meditaţiei şi Drumuri spirituale, Matthieu Ricard este astăzi unul dintre specialiştii mondiali ai budismului. Interpret francez al lui Dalai Lama, el trăieşte la mănăstirea Shechen, în Nepal, unde se consacră vieţii monastice, prezervării culturii tibetane, iar în Tibet susţine peste treizeci de proiecte umanitare.

Noua Spiritualitate este emanaţia unei Noi Ştiinţe care s-a conturat îndeosebi către sfârşitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledează pentru originea spirituală a Universului.

Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizaţii tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiţiei umane. În acelaşi timp însă filosofia care a motivat-o nu a reuşit să evite actuala criză globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasaţi, mai aproape de autodistrugere.

„Colecţia noastră se deschide, aşadar, tuturor cărţilor menite să propună o soluţie de ieşire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valenţă demersului spre o lume mai bună.

Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeaşi gândire. Acesta este motivul pentru care toţi comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate.  Respectul pentru viaţă, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, şi nu a urii şi a dezbinării, constituie esenţa Noii Spiritualităţi.” (Dumitru Constantin-Dulcan)


Etichete: Alexandria Librării, Arta Meditației, Matthieu Ricard, Editura Școala Ardeleană

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Redescoperă compasiunea

Redescoperă compasiunea

Anne Lamott


3000 lei

Miracolul respectului de sine
Acum și Aici

Acum și Aici

Osho


2990 lei

-20%
Aventura ceaiului

Aventura ceaiului

Henrietta Lovell

4900 lei (-980 lei)
3920 lei

Medicina chineză pentru lumea modernă

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.