Jurnal de calatorie

28 august 2009

ora 11 : Am ajuns la aeroport si incepeam sa realizez ca intr-adevar plec si ca momentul mult asteptat era acolo, atunci. Era prima oara cand ma aflam in aeroportul Otopeni, asa ca ma bucuram de fiecare clipa si studiam fiecare coltisor al salii de asteptare. Sala era plina de oameni. Nu imi venea sa cred. Arata bine sala, insa ma deranja ca nu puteam vedea avioanele.

ora 12 : Ne-am luat biletele si am „predat” bagajele pentru cala. Ne-am luat ramas-bun de la mama si tata, ultimele sfaturi, ultimele ganduri, si am iesit prin „poarta” de la „checking”, pe la Politia Vamala, prin toate trecand fara probleme, si ne-am apropiat de locurile de unde luam autobuzurile pentru avion.

ora 13:45 : Eram in autobuz si ne apropiam de avion. Drumul pana la avion era lung. Cand am coborat din autobuz, eram langa avion si zgomotul produs de el era infernal. Am urcat in avion si doua stewardese ne-au salutat in trei limbi : „Good morning!”, „Guten Tag!”, „Bonjour!”, iar eu, emotionata, am avut intentia sa le raspund in limba romana : „Buna z...!Aaa... Hi! Good morning!” si ele mi-au zambit. De fapt, ele zambesc mereu. Nu stiu cum de nu le obosesc maxilarele. Dar erau foarte amabile! Pana la urma, asta le este meseria : sa ne faca pe noi, calatorii, sa ne simtim bine. Decolarea a fost foarte interesanta, si nu mi-a fost frica ci, dimpotriva, abia asteptam sa ajung la Zurich sa decolam spre Paris. Eu sunt amatoare de carusele, tot felul de masinarii care fac sa simti adrenalina, insa fara frica, iar decolarea a fost unul din acele momente. Avionul a mers cu o viteza relativ mica pana la pista propriu-zisa si acolo am decolat cu o viteza uimitoare. Inertia ne facea sa ramanem cufundate in scaunele noastre pentru cateva minute, pana cand ajungem la o altitudine stabila. Senzatia e de nedescris. Am stat la geam la acest zbor, si am putu sa vad cum ne departam de aeroport, si cum oamenii se transformau in furnici si casele in piese de Monopoly. Orase care, probabil, erau mari, pareau de sus niste sate mici si adunate. Mersul cu avionul are insa doua dezavantaje, si anume acelea ca „ti se infunda urechile” cand avionul ia altitudine, si ca iti doresti sa nu se mai sfarseasca zborul.

Am fost surprinsa sa vad ca unii oameni se temeau in avion si unii se rugau, inchideau ochii si stateau lipiti de scaune in timpul decolarii si aterizarii. Dar dupa ce vezi ce accidente se produc, realizezi ca acei oameni au un motiv intemeiat.

ora 3:55 : Eram in aeroportul din Zurich si mai aveam o ora pana la imbarcare. Asa ca ne-am plimbat prin aeroport. Arata superb! Era ca un mall cu magazine exagerat de scumpe, mall de la geamul careia priveai avioane „parcate”. Asta era diferenta uriasa dintre aeroportul Otopeni din Bucuresti si aeroportul din Zurich : la Bucuresti avioanele erau „ascunse” si nu vedeai nimic in afara de aeroport, si acesta vazut din interior. Aici geamurile erau din tavan pana in podea, practic inlocuiau peretii catre exterior, si la nici 50 de metri de tine, in fata ta, afara, era un avion.

In jurul orei 19 am ajuns la unul din aeroporturile din Paris, Charles de Gaulle. Avionul intarziase la decolarea din Zurich, din cauza unor pasageri din Shanghai, al caror avion, la randul lui, intarziase. Asa ca ne-am dat seama ca e posibil ca soferul sa fi plecat, acesta avand un timp limitat in care sa ne astepte. Am fugit catre banda cu bagaje si am asteptat destul de mult sa ne vina cele doua bagaje, si modul in care ele au venit ne-a facut sa credem cu motive destul de intemeiate ca ce ar fi putut fi fragil in genti, nu mai ERA acum deloc. Ne-am luat bagajele si am fugit catre locul de intalnire cu soferul. Ca sa ne intelegeti ingrijorarea, avionul nostru a aterizat la ora 18:55, iar soferul nostru pleca la fix ora 19:00. Dar soferul a fost amabil si a vazut ca avionul a intarziat, asa ca ne-a asteptat. Nu prea ne-am inteles cu el, caci eu nu stiu franceza deloc, el nu stia engleza, iar sora mea spunea ca vorbeste franceza, insa grabita sa ii explice lui de ce am intarziat, a facut o combinatie de engleza, romana, spaniola, portugheza, si foaaaaarte putina franceza. Dar ne-am inteles intr-un final prin limbaj fizic si prin tacere. Ne-a dus la hotel si la ora 20:00 am ajuns acolo, ne-am cazat, si doritoare sa nu pierdem vremea, am plecat. Noi aveam programat in seara aceea sa vedem Muzeul Louvre, dar din cauza intarzierii avionului, a trebuit sa anulam. Si am pornit catre Hard Rock Caffe sa ne luam cardurile cu care intram in muzee gratuit. Am luat metroul. Daca nu ar fi fost sora mea nu stiu ce faceam, caci eu nu intelegeam nimic din ingramadeala aceea de linii de pe harta expusa in metrou. Dupa ce am luat cardul, a trebuit sa ne „binecuvantam” si stomacul, caci indurase destul. Apoi ne-am dat seama ca mai aveam timp si era pacat sa il irosim, asa ca am luat metroul catre Louvre. Am ajuns acolo si imi pare foarte bine ca am vazut acest superb si gigantic muzeu, pe exterior, seara. Modul in care era iluminat era de nedescris. Cei ce se ocupasera de iluminat chiar stiau ce fac, astfel incat muzeul arata ca un palat maret. Din poze nu reiese foarte mult acest lucru, pentru ca iluminarea nu era propice aparatelor de fotografiat.

Am reusit foarte repede sa vedem Domul Invalizilor, la statia de metrou numita dupa acesta, „Invalides”, Turnul Eiffel seara, care e superb, spectacolul de lumini vazandu-se de foarte departe. Se apropia ora 23:00, asa ca am decis sa ne indreptam catre hotel, caci eram obosite dupa acea zi lunga. La hotel ne-am culcat imediat ce am ajuns, am cazut late pe pat de oboseala.

29 august 2009

ora 07:15 : Trezirea! Micul dejun era asigurat de hotel, si era intre orele 7 si 9. Asa ca ne-am trezit, ne-am pregatit pentru ziua de sambata si am coborat la micul-dejun. la ora 08:15 terminasem, si am mers in camera, ne-am luat gentile cu actele si aparatele foto, desigur, si am plecat la statia de metrou de langa hotelul nostru, statia Guy Moquet, de unde am plecat catre Louvre. Acolo am ajuns tocmai cand se deschidea, asa ca nu am stat deloc la coada, desi erau oameni. Am facut multe poze, am vazut Mona Lisa, Venus din Milo, Victoria din Samotrace si alte picturi, pe care, in incultura noastra, nu le cunosteam si nu auzisem de ele decat poate, prin cine stie ce mijloc, tangential. Dupa Muzeul Louvre, vroiam sa vedem consacratul Turn Eiffel, dar ne-am oprit mai intai in cartierul Monmartre, caci era in drumul catre Turnul Eiffel. Acolo am vazut catedrala Sacre Coeur, insa nu am intrat. In zona Monmartre erau multe magazinase, asa ca am zabovit in jur de ora, si fiind pranz, ne-am cinstit si stomacurile. Nu ne venea sa credem cate mercerii erau in zona. Chiar mai multe decat magazinele de suveniruri. Ne-am intrebat ce ar putea face oamenii cu atat material. Numeroasele magazine se vad si in poze.

ora 13:45 : Ne aflam in zona Defence, caci era in drumul catre Turnul Eiffel. Aceasta zona e zona noua si moderna a Parisului, zona in care se afla Arc de la Defence, construit paralel si in fata Arcului de Triumf, ca o antiteza a acestuia, caci Arcul de Defence este modern si este simplist, potrivit zilelor noastre, hotelul Hilton si alte cladiri moderne. Insa aceasta constructie nu are nici pe jumatate din faima Arcului de Triumf. Am pornit spre Turnul Eiffel, la fel, cu metroul, un mijloc de transport foarte usor de folosit, caci metrourile de pe o linie vin la diferente foarte mici de timp, astfel incat tu nu astepti prea mult pentru unul. Iesind din metrou, cu cat ne apropiam mai tare de Turn, devenea mai mare si mai impozant. Acum, ca il vedeam „pe viu”, ii vedeam toata structura sa giganta de fier. Iulia mi-a spus istoria sa, si anume ca turnul fusese construit, urmand mai apoi sa fie distrus, el fiind doar de expozitie. Dar localii au renuntat la ideea de a-l distruge si au facut bine, parerea mea. Turnul Eiffel e mult mai mare decat mi-l imaginam. Stalpii sai pe care este construit, in numar de patru, sunt imensi si, daca privesti in sus de langa el, ai senzatia ca o sa cada peste tine. Te astepti sa sfasie cerul, datorita inaltimii sale. Aici am stat foarte mult la coada, aproximativ 45 de minute, fiind sambata, la pranz. Am hotarat sa urcam pana la etajul al doilea, pentru ca de la cel de-al treilea nu se deosebesc cladirile, e doar o multime de blocuri. Asa ca am urcat la doi, de unde am admirat tot Parisul : Notre Dame, Arcul de Triumf, Centrul Pompidou, Sacre Coeur, Domul Invalizilor si multe altele.Vremea era frumoasa, era soare si Parisul, in lumina aceea, arata dumnezeiesc. De acolo de sus, se vedea, de asemenea, Sena. Si am observat o barca mare pentru turisti pe care scria Bateaux Parisien, cea cu care aveam noi asigurata o minicroaziera. Era langa iesirea de la Turnul Eiffel. Asa ca imediat ce am coborat, ne-am indreptat catre ea, am primit biletul, am stat putin la coada pentru imbarcare si am pornit. Vremea era superba, cum am mai mentionat, soare numai cat trebuie, vant, la fel. In vapor ni s-a spus in diferite limbi ca la telefonul de langa scaunele noastre vom apasa tasta numarul 2 pentru engleza. Eu am optat pentru engleza, sora mea pentru spaniola. Si, pe cand treceam pe langa Louvre, Notre Dame, ni se spunea la acest telefon lung de 40 de centimetri unde suntem si istoria locului respectiv. Minicroaziera a durat o ora. Dupa aceasta, am hotarat sa ne mai plimbam putin si sa ne indreptam la hotel pentru o mica pauza. Asa ca la ora 19:30 eram la hotel ,am stat jumatate de ora si am plecat catre Centrul Pompidou, pe care sora mea il gasise inchis ulima oara cand fusese in Paris, asa ca isi dorea foarte mult sa il vada. Ghinionul nostru - muzeul propriu-zis era inchis, insa am intrat in Centrul Pompidou, totusi. Cladirea este impresionanta, o ingramadeala de tevi, ingramadeala reusita din punct de vedere estetic. S-au contrazis multi oameni pe faptul ca totusi, nu isi are locul acolo, in mijlocul Parisului. Dar Centrul Pompidou este o exceptie. Ei respecta orasul Paris, prin faptul ca toate constructiile moderne sunt la marginea Parisului, fara sa umbreasca orasul. Lucru care ma incanta, in comparatie cu Bucurestiul, in care prioritate are noul si kitsch-ul. Am vazut ce am vazut din Centrul Pompidou, la ora 21:40 am iesit din el, ne-am mai plimbat putin prin zona, dar devenise cam intuneric si nu ne prea placea zona, asa ca ne-am adunat la hotel, maine plecam de dimineata la Disneyland Park.

30 august 2009

ora 6:30 : Trezirea! La ora 7:15 era programat sa vina sa ne ia un sofer pentru Disneyland, dar ni se recomandase sa fim gata cu 15 minute mai devreme. Noi ne aflam in nedumerire, caci micul-dejun era la 7:00 si nu stiam ce sa facem, asa ca ne-am dus mai devreme cu cinci minute la micul-dejun, am mancat repede, ceva, cat sa mai amanam masa pentru mai tarziu. Nu ne-am gandit ca o sa avem nevoie de mancare la noi, asa ca ne-am luat putina apa, niste suc, un rest de covrigei si o ciocolata. Pe program ni se spunea ca stam 13 ore acolo, pana la 20:00 ; n-a fost chiar asa de mult, dar tot a durat. Deci nu ne gandisem sa luam ceva consistent la noi,si prost facusem. Am reusit sa mancam ceva, repede, si ne-am repezit la iesire sa asteptam autocarul. Afara, in dimineata aceea, a fost foarte frig, insuportabil de frig, dar noi nu ne-am gandit sa stam inauntru, caci nu vroiam sa lasam soferul sa astepte. Dar el ne-a lasat pe noi sa il asteptam, si l-am inteles, dar organismul nu a vrut, asa ca am „racit” putin cand am ajuns in Romania, dar Paracetamolul si mama pe langa mine au un efect incredibil asupra mea. Asa ca la ora 7:40 intra la receptie un domn, se apropie de mine si imi spune ceva intr-o limba imbarligata, numita franceza. Evident ca nu am inteles ce mi-a zis, si am dat din umeri, asa ca s-a apropiat de receptie. Eu il urmaream cu privirea curioasa. Acolo, il intreaba pe receptionist ceva in franceza asta si citeste de pe foaie greu, cu accent frantuzesc : „Diucu...sea...ra?” iar eu mi-am recunoscut numele rar-intalnit si i-am spus in vreo trei limbi : eu sunt. Asa ca am plecat in minivanul sau, eram numai noi doua, si ne-a dus undeva pe langa Muzeul Louvre, unde ne-a „predat” la o agentie, care ne-a dat doua bilete de Disneyland si ne-au urcat intr-un autocar imens cu etaj. Ne-au spus la difuzor in autocar ca drumul dureaza aproximativ o ora si ca ne vor lasa in parcare, si ca ne vom intalni in acelasi punct la ora 19:00 pentru plecare. Eu,una, am dormit in autocar, caci eram epuizata. Am ajuns acolo si parcarea era imensa. Nu imi venea sa cred. Si pana se ajunge la Parcul Disneyland propriu-zis, aveam de parcurs o distanta destul de mare, distanta pe care o parcurgeam in mare parte pe niste benzi rulante, pe care stateai sau mergeai, dar in acelasi timp, si ele te miscau cu o viteza de mers normala. Am trecut printr-un control la intrare, control la care niste angajati s-au uitat in gentile noastre foarte repede. Nu stiu ce nu trebuia sa avem la noi, caci aproape ca nu se uitau. Am intrat in curtea parcului si am ramas cu gura cascata. Ce construisera ei acolo era de necrezut. Practic, era un mic orasel pentru copii, in care casele erau magazine cu suveniruri, jucarii, toate pe tema Disneyland, toate insa foarte scumpe. Foarte multa lume. Asta era la ora 9:30. Pana la ora 10 erau inchise „jucariile” pentru vizitatori. La ora 10:00, la difuzoarele de pe strazi, la care initial se auzea muzica din desene animate Disney, o voce a zis ca poate intra lumea la diferite masinarii. Noi nu ne gandisem sa ne punem la o coada, si am stat pe o banca, dar cand s-a facut ora 10, oamenii fugeau! Fugeau de parca era o bomba undeva in centrul parcului. Noi ne-am indreptat spre un loc unde conduceau o masina Ford din anii 50 pe o sina, insa tu o controlai, cu o singura pedala, de acceleratie. Am stat acolo la coada 45 de minute. Nu ne venea sa credem. Si atunci ne-am dat seama ca cele 9 ore pe care le mai aveam nu erau suficiente. Dar asa cozi erau peste tot, nu numai la aceaste masinarii. Dar condusul masinutelor dura maxim 5 minute. Asa ca stateai 45 de minute pentru 5 minute. Echitabil... Apoi ne-am indreptat catre un simulator de zbor prin spatiu, in care intram intr-un fel de autobuz mai lat si mai plat, si aveam ca si capitan un robotel care, la inceput, ne-a zis : „Am auzit ca e primul dvs. zbor... Hihi! Ce chestie! Si al meu!” si toata lumea a inceput sa rada. A fost foarte amuzant si parea foarte real acest simulator. Apoi am fost la o masinarie numita „Space Mission 2” si care mi-a placut foarte mult, surorii mele nu. Ea nu e amatoare de asa ceva. Ne-a invartit si intors, am mers cu viteza, intr-un decor ce imita spatiu si treceam pe langa meteoriti si planete, stele si gauri negre. Decorul era superb. Iulia a stat o mare parte din timp cu ochii inchisi de frica si nu a vazut ce vazusem eu si imi pare rau ca nu a putut. Am profitat de timp la maxim si am incercat sa vizitam cam tot parcul, pentru ca este imens. Iti trebuie o zi intreaga sau chiar mai mult. Am fost dezamagite de faptul ca toate suvenirurile cu tematica Disneyland erau extrem de scumpe. Aveam bani la noi dar nu am fi vrut sa dam 20 de lei pe o acadea. Mancarea era scumpa, de asemenea, dar am gasit cu chiu cu vai ceva convenabil. A fost foarte bine ca ne luasem ceva lichide la noi si nu am fost nevoite sa cumparam de acolo.

In concluzie, Disneyland Park este incredibil, caci pare atat de real, si e construit foarte minutios. De exemplu, este in parc o casa in care intri si apar fantome, este o poveste intrega cu o fata a carei viitor sot este furat de o fantoma si il gaseste mort. Ideea este ca toata casa asta destul de mare este facuta sa para veche si macabra pana la cele mai mici detalii, exact ca in filme. Ce au facut cei de la Disney acolo este incredibil. Nu poate sa nu te lase cu gura cascata.

ora 18:20 : Ne indreptam catre locul din parcare de unde trebuia sa ne ia autocarul la ora 19. Autocarul a venit la ora 19:05 si am plecat, la ora 20:00 aflandu-ne in Paris. Ne-am mai plimbat putin in zona hotelului, insa eram total epuizate, si stiam ca dimineata urmatoare trebuia sa ne trezim la 4, asa ca ne-am dus la hotel, si ne-am culcat instantaneu.

31 august 2009

ora 04:00 : Trezirea! La ora 5:00 trebuia sa vina soferul sa ne duca la aeroportul Charles de Gaulle. Eram buimace, pentru ca nu suntem obisnuite sa ne trezim asa de devreme si a fost un moment dificil. Dar ne-am descurcat si nu am adormit la loc. La ora 4:55, soferul a fost in fata hotelului, am plecat la aeroport, am luat avionul si...acasa!

ora 13:20 : Eram din nou pe aeroportul Otopeni din Bucuresti, unde ne asteptau mama si tata, nerabdatori sa ne vada.

In concluzie, aceasta excursie mi-a largit orizonturile si mi-a oferit ocazia sa vad alta tara. Desigur ca este superb Parisul si ca oricui i-ar placea sa mearga acolo, insa eu imi iubesc tara si o sa calatoresc mai mult aici, dupa posibilitati. Multumesc foarte mult celor care mi-au acordat acest premiu si sper sa fie si alti elevi care sa se bucure de asa ceva. A fost o experienta uimitoare pentru mine, am putut sa vad tot ceea ce vedeam la televizor si in poze. Nu o sa uit niciodata excursia asta si o sa povestesc tuturor tot ce am vazut .

Magda Decuseara