Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Instalarea fricii

Instalarea fricii

Rui Zink
  • 2610 lei
Stoc epuizat

Wishlist

O parabolă ingenioasă a societății contemporane, noul roman al lui Rui Zink este destinat să egaleze succesul de care se bucură bestsellerul său „Cititorul din peșteră”.

La ușa unei tinere femei care își crește singură copilul sună doi bărbați: „Am venit să instalăm frica“. În fundal se profilează statul ca mașinărie prin care noua paradigmă a „culturii fricii“ generează siguranța cetățenilor. Frica universală a copilului (Scufița Roșie și lupul), cea ancestrală (canibalismul), cele individuale și familiale (boala, răpirea) își dau mâna cu fricile colective actuale (terorismul, pandemiile), peste toate tronând frica de ziua de azi și de ziua de mâine. Ce nu știu însă instalatorii veniți să-și facă datoria este că, în clipa în care femeia aparent neajutorată le-a deschis ușa iar ei au trecut pragul, și-au semnat sentința: ironie feroce a sorții, vânătorul devine pradă, călăul – victimă. Construcția romanului este, în cvasitotalitate, sub formă de dialog, procedeu care creează un suspans continuu și face lectura ușoară și captivantă, iar povestea se sprijină, conform „mărcii Rui Zink“, pe ironie și paradoxuri, înfrățind parcă autorul, naratorul și cititorul în recunoașterea unor adevăruri tulburătoare.

  • Autor: Rui Zink
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9789736898822
  • Număr pagini: 168
  • Ediție: I
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2015

Etichete: Alexandria Librării, Instalarea fricii, Rui Zink, Editura Humanitas

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


12 ani de sclavie

12 ani de sclavie

Solomon Northup


3500 lei

Diamante şi foc

Diamante şi foc

Rachelle Bergstein


4990 lei

Fiica norocului

Fiica norocului

Isabel Allende


3800 lei

Trandafirul și hangerul

Trandafirul și hangerul

Renee Ahdieh


3990 lei

Vremuri de sânge și străluciri de stele
Urgia și zorile

Urgia și zorile

Renee Ahdieh


3990 lei

Destinaţia turistică

Destinaţia turistică

Rui Zink


1900 lei

Cititorul din peșteră

Cititorul din peșteră

Rui Zink


2500 lei

Cititorul din peșteră

Cititorul din peșteră

Rui Zink


2900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.