Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fluturi. Volumul 3

Fluturi. Volumul 3

Irina Binder
  • 3300 lei
În stoc

Wishlist
Romanul Fluturi, un fenomen fără precedent, aduce, odată cu acest ultim volum, deznodământul poveștii de iubire dintre Irina și Robert. Protagoniștii se confruntă acum cu tensiuni ireconciliabile și cu sentimente devastatoare. Irina Binder își poartă cu magie cititorii prin meandrele unor suflete mistuite de pasiuni puternice și de slăbiciuni profund umane. Ce va prevala: fiorul iubirii unice și desăvârșite sau simțul datoriei față de cei dragi? Oare iubirea adevărată este imposibilă?
Vocea tinerei generații, Irina Binder este citită și îndrăgită de mii de oameni; recent, blogul ei a ajuns la 10 000 000 de vizualizări. Autoarea se numără printre cei mai citiți scriitori români, iar primele două volume din Fluturi au ocupat timp de 3 ani locul 1 în topul vânzărilor.
Fragment din român:
"În pofida faptului că mă dezamăgise și mă rănise, nu puteam să-l urăsc. Eram supărată pe el și simțeam nevoia să îl torturez cu reproșuri. Voiam să-l fac să simtă toată durerea mea, să simtă gustul amar al vinovăției, dar asta nu mi-ar fi adus mie alinare. Îmi era ciuda că nu-l puteam uri, fiindcă aveam impresia că dacă l-aș fi urât sau dacă măcar nu l-aș mai fi iubit, suferință mi-ar fi fost mai ușoară. 
Când cineva ne rănește avem tendința să căutăm alinare în brațele protectoare ale cuiva care ne iubește și în care avem încredere. Eu nu mai aveam brațe primitoare care să-mi ofere liniște și siguranță. Aveam doar brațele imaginare ale tatălui meu pentru a mă adăposti.
Priveam omul care mă dezamăgise cel mai tare. Avea un aer vinovat, spășit, resemnat. Nu-și ridică privirea și aveam impresia că nici măcar nu respiră. Stătea că un condamnat care își aștepta îngrozit sentința. Mi-am amintit de îndată de tatăl meu care îmi spusese cândva să nu lovesc niciodată un om aflat la pământ, oricât de gravă ar fi greșeală lui."


Etichete: Alexandria Librării, Irina Binder, Fluturi Volumul 3, Editura For you

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Frumoasele străine

Frumoasele străine

Mircea Cărtărescu


3200 lei

Portretul unui Gând

Portretul unui Gând

Ovidiu Scridon


2500 lei

Simona Halep văzută de caricaturiștii lumii
Origini

Origini

Dan Brown


6999 lei

Testamentul lui Abraham

Testamentul lui Abraham

Igor Bergler


5555 lei

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău
Prințul poet

Prințul poet

Kathleen McGowan


4500 lei

Oamenii fericiți citesc și beau cafea

Oamenii fericiți citesc și beau cafea

Agnes Martin-Lugand


3900 lei

Enigma Otiliei

Enigma Otiliei

G. Călinescu


3990 lei

Secretul Orhideei

Secretul Orhideei

Lucinda Riley


4990 lei

Set Fluturi vol. 1+2

Set Fluturi vol. 1+2

Irina Binder


5500 lei

Insomnii

Insomnii

Irina Binder


4499 lei

Anul tău perfect

Anul tău perfect

Charlotte Lucas


3599 lei

Eleanor Oliphant se simte excelent
Constelația Iasomiei

Constelația Iasomiei

Laura Cheța


3500 lei

Aleea cu licurici

Aleea cu licurici

Kristin Hannah


4990 lei

Algoritmul fericirii

Algoritmul fericirii

P. Z. Reizin


4990 lei

Al zecelea cerc

Al zecelea cerc

Jodi Picoult


4990 lei

Am scris o carte despre noi

Am scris o carte despre noi

Irina Binder


5900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.