Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Amintiri din război

Amintiri din război

Nicu Negrici
  • 2900 lei
În stoc

Wishlist

Nicu Negrici a luptat ca ofițer al Armatei Regale a României în al Doilea Război Mondial atât în campania din est (1941–1944), cât și în cea din vest (după 23 august 1944) şi a fost grav rănit în cumplita bătălie de la Oarba de Mureș. Dăruit cu spirit de observație și talent literar, și-a scris în detaliu amintirile din război, dar manuscrisul s-a pierdut în anii ’70, la demolarea casei sale din Râmnicu Vâlcea. Și-a reconstituit în parte amintirile în anii ’80, iar fiul său, criticul literar Eugen Negrici, le publică acum într-un volum întregit cu file din jurnalul de front redactat tot de tatăl său, versuri trimise de acesta acasă soției sale, mărturii despre autor și fotografii din arhiva familiei.

Căpitanul Nicu Negrici, despre care se știe că a salvat o mie de militari români din încercuirea de la Cotul Donului, dobândind recunoștința lor veșnică, evocă în aceste Amintiri din război câteva scene fabuloase, cu o încărcătură emoțională cutremurătoare.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Amintiri din război, Nicu Negrici, Editura Humanitas, Memorii/Jurnale, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Jurnal, Biografie, Memorii, Memorialistică & Diaristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Am făcut Jilava în pantofi de vară
Memorii. Martorul orei 25

Memorii. Martorul orei 25

C. Virgil Gheorghiu


6000 lei

Berlusconi i se destăinuie lui Friedman
Cartea regelui romantic și a fiilor fără de țară
Decizii dificile

Decizii dificile

Hilary Rodham Clinton


7000 lei

WINSTON CHURCHILL. Tânărul Titan

WINSTON CHURCHILL. Tânărul Titan

Michael Shelden


4490 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.