Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Acasă, pe drum. 4 ani teleleu

Acasă, pe drum. 4 ani teleleu

Elena Stancu Cosmin Bumbuț
  • 5900 lei
În stoc

Wishlist

„Sunt entuziasmat de această carte. O consider un document teribil de impresionant şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toţi, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme. Viața lor de-a lungul ultimilor ani, când au luat-o teleleu prin lume într-o rulotă de cinci metri pătrați, în care-au trăit, s-au iubit, au scris, au fotografiat și-au suferit împreună, ni se pare o fantastică ficțiune, când în realitate noi suntem cei fictivi.

Elena și Cosmin au plecat în căutarea «vieții care se viețuiește» și-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată și domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violență incredibilă, în comunități uitate de Dumnezeu, în pușcării și-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniți, au povestit cu ei, uneori despre omoruri și tâlhării, au luat purici și păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanității reale. Vorbim adesea de «România profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.

Elena și Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simțit mai diminuat și mai trist. N-aș fi putut trăi viața lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convențiilor care ne fac conformiști și depresivi, și că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar știu, prin ei, că eroismul e real și palpabil, nu o noțiune goală.” (Mircea Cărtărescu)


Etichete: Alexandria Librării, Acasă, pe drum, 4 ani teleleu, Elena Stancu, Cosmin Bumbuț, Editura Humanitas

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete
Biblia în pictura universală

Biblia în pictura universală

Gerard Denizeau


9900 lei

1000 de capodopere ale artei erotice

1000 de capodopere ale artei erotice

În cartea 1000 de capodopere ale artei erotice au fost adunate, pentru prima dată, 1000 de imagini a..


4400 lei

Vatican. Toate picturile și frescele vechilor maeștri

Vatican. Toate picturile și frescele vechilor maeștri

Toate picturile și frescele vechilor maeștri expuse în galeriile, capelele, bibliotecile și palatele..


24990 lei

-20%
Corp de piatră, corp de carne. Sculptură și teatru

Corp de piatră, corp de carne. Sculptură și teatru

Monique Borie

4999 lei (-1000 lei)
3999 lei

Imaginea celuilalt

Imaginea celuilalt

Victor Ieronim Stoichiță


4900 lei

Cuba continuă

Cuba continuă

Cosmin Bumbuț
Elena Stancu


5800 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.