Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jurnal de idei

Jurnal de idei

Constantin Noica
  • 4500 lei
În stoc

Wishlist

A ține un „jurnal de idei“ a fost preocuparea constantă a lui Noica începând din 1939, anul primelor notații pentru viitorul Jurnal filozofic, publicat în 1944. Știm că până în 1958 umpluse nouă caiete cu însemnări și reflecții, caiete care s-au pierdut. În anii de detenție politică (1959–1964), Noica, desigur, n-a mai făcut însemnări. După moartea lui (1987), s-au găsit, pe lângă un caiet din 1958 abia început, șase caiete și agende acoperind perioada 1965–1987. Ele au fost descifrate și publicate sub titlul Jurnal de idei în 1990. Volumul de față reia cu minime modificări acea ediție.

Notațiile Jurnalului – acumulări de atelier în vederea unor viitoare cărți, încercări succesive de definire și nuanțare a ideilor filozofice proprii, cugetări, aforisme, comentarii de lectură, însemnări autobiografice – dau simultan o impresie de policromie și coerență. Autorul își alimentează și verifică ideile-obsesie recurgând la cele mai diverse discipline, de la matematică și logică până la științele naturii, teologie sau arte, dar în desfășurarea aceasta speculativă există o perfectă armonie internă.

Jurnalul de idei este cea mai bună introducere în gândirea lui Noica, în sistemul său filozofic și chiar în Weltanschauung-ul și psihologia sa.


Etichete: Alexandria Librării, Jurnal de idei, Constantin Noica, Editura Humanitas, Memorii/Jurnale

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Teoria universală

Teoria universală

Stephen Hawking


2600 lei

Orientalism

Orientalism

Edward W. Said


4800 lei

Așa grăit-a Zarathustra

Așa grăit-a Zarathustra

Friedrich Nietzsche


4500 lei

De ce naiba aproape totul merge atât de prost!
Trilogia valorilor

Trilogia valorilor

Lucian Blaga


5700 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.