Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ne vorbește Părintele Justin

Ne vorbește Părintele Justin

Fundația Justin Pârvu
  • 1300 lei
În stoc

Wishlist

„Viața în celulă nu e ușor de descris, pentru că nu o poate înțelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineață, nici ostașii mergând pe câmpul de lupta, nici gingășiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la școală cu bucuriile lor, cu zambetele lor, cu jocurile lor, nici frumusețile și bogățiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri și izvoare și nici torturile lor. Era una și aceeași pentru mine-ori era viața aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, și cu viață noastră chinuită, și cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepțiile și trăirile noastre  erau mult mai apropiate de viața nematerialnică decât cea materială, a unei bucurii de scurtă durată…”


Etichete: Alexandria Librării, Ne vorbește Părintele Justin, Fundația Justin Pârvu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Ne vorbeşte Părintele Justin. Vol. II

Ne vorbeşte Părintele Justin. Vol. II

Fundația Justin Pârvu


1150 lei

Cuvântari la Viețile Sfinților. Vol. 2
Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei
Antiparenting

Antiparenting

Savatie Baștovoi


3500 lei

Sufletul între boală și vindecare

Sufletul între boală și vindecare

Sfântul Nicolae, Noul Mărturisitor


1800 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.