Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Viitorul ACUM. Un plan pentru viața pe care ți-o dorești

Viitorul ACUM. Un plan pentru viața pe care ți-o dorești

Michael Hyatt Daniel Harkavy
  • 2790 lei
În stoc

Wishlist

„Îi studiez pe oamenii de succes de mai bine de douăzeci de ani. Ceea ce am observat mereu de-a lungul timpului este faptul că succesul porneşte de la un plan. Michael Hyatt şi Daniel Harkavy ne arată, în această carte, cum să creăm un plan pentru vieţile noastre, astfel încât să avem parte de succesul pe care ni-l dorim.” (Darren Hardy, autorul bestsellerului The Compound Effect 

şi editorul revistei Success)

„Un ghid extrem de practic şi necesar pentru orice adult care s-a îndepărtat de felul în care crede că ar trebui trăită viaţa. Am beneficiat de pe urma acestei abordări întreaga mea existenţă.” (Patrick Lencioni, preşedintele The Table Group şi autorul cărţii Avantajul)

„Viitorul acum este mai mult decât o carte, este o hartă care te ajută să ajungi din punctul în care te afli acum la destinaţie.” (Jon Gordon, autorul bestsellerului Autobuzul energiei)

 „Dacă pui în aplicare chiar şi zece procente din sfaturile pe care le conţine această carte, viaţa ta se va schimba pentru totdeauna.” (Chris Guillebeau, autorul bestsellerului Startup de 100$)

„Planurile şi scopurile reprezintă mecanica a ceea ce vei învăţa din Viitorul acum. Ideile autorilor te vor face să iei măsuri, iar asta este tot ceea ce contează.” (Chris Brogan, autorul bestsellerului Insider)

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.