Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Tată de nota 10

Tată de nota 10

Brian Viner
  • 3250 lei
În stoc

Wishlist

Scriitor și jurnalist pentru două dintre cele mai importante publicații britanice, Mail on Sunday (suplimentul de duminică al prestigiosului Daily Mail) și The Independent, Brian Viner alcătuiește un soi de ghid de supraviețuire pentru tăticii aflați la început de drum, dar și pentru cei care, deși intrați în horă de ceva vreme, încă se simt depășiți de complicatul, dar atât de frumosul rol de părinte. Pornind de la propria experiență (Viner are trei copii), de la pățanii ale prietenilor apropiați, dar și ale unor vedete precum Nigella Lawson, Gordon Ramsay, Robbie Williams, Tiger Woods, Serena Williams, autorul analizează din perspectivă istorică, psihologică și culturală, dar întotdeauna cu umor și pe un ton relaxat, transformările pe care le-a cunoscut de-a lungul timpului rolul de cap de familie și oferă ponturi pentru a ieși din impasul de a fi... tată. Fie că este vorba despre un bebeluș care plânge noapte de noapte, despre un prichindel care își mușcă sistematic colegii de grădiniță sau care nu își găsește locul într-o colectivitate, despre un școlar care distruge tot ce îi iese în cale sau obișnuiește să răspundă nepoliticos, Viner are câte o poveste cu final fericit pentru fiecare caz în parte.

  • Autor: Brian Viner
  • Editura CORINT
  • ISBN: 9786067934236
  • Număr pagini: 272
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2018

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Tată de nota, 10, Brian Viner, Editura Corint, Carte, Reducere, Autor, Online, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.