Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Arta de a vinde arta

Arta de a vinde arta

S. N. Behrman
  • 3990 lei (-798 lei)
  • 3192 lei
Stoc epuizat

Wishlist

S. N. Behrman (1893-1973), fiu de băcan, a studiat artele teatrale la Harvard și la Columbia University. Înainte de a avea succes ca dramaturg, a lucrat la The New York Times, pentru rubrica Răspunsuri la întrebările cititorilor, dar a fost dat afară după ce s-a descoperit că răspundea la propriile sale nedu­meriri, deoarece tot el era cel care punea întrebările.


SIMPLU ŞI BRILIANT: DUVEEN!


CU IDEEA LUI SIMPLĂ ŞI BRILIANTĂ:


EUROPA AVEA ARTĂ ŞI AMERICA  AVEA BANI.


Duveen, a opta minune a celor șapte arte, un maestru al gustului și al culturii secolului XX. Inventatorul nemuririi prin artă, cel mai mare vizionar și dealer de artă al tuturor timpurilor, a gândit National Gallery din  Washington încă înainte de a exista o singură colecție, din momentul în care i-a venit marea idee: să educe gusturile celor bogați. Și a inventat o nouă specie umană: viitorii donatori de artă. Oameni putred de bogați, cărora le putea vinde celebre lucrări de artă, și care, la rândul lor, își cumpărau astfel cu generozitate și nemurirea, devenind la momentul potrivit donatori. O nouă specie umană, care a dat naștere unor noi așezări: muzeele!


POVESTEA CELUI MAI SPECTACULOS DEALER DE ARTĂ AL TUTUROR TIMPURILOR .

Constable, Gainsborough, Botticelli, Goya, Velázquez, Rubens, Rembrandt, Lippi, Rafael, Perugino, Giorgione, Vermeer, van Dyck, Reynolds, sute şi sute de capodopere au luat drumul Americii și au rafinat un continent.


ISTORIA MARILOR COLECȚII DE ARTĂ, DESĂVÂRȘIT DE SPIRITUALĂ ȘI CUMPLIT DE ONESTĂ.


Etichete: Alexandria Librării, Arta de a vinde arta, S.N. Behrman, Editura Baroque Books & Arts

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


-20%
Art deco & Baroque Antistres

Art deco & Baroque Antistres

ÎMPĂRĂȚIA RAFINAMENTULUI DIN CAŞMIRCOLORAȚI, CREAȚI, COMBINAŢI !Fără reguli, fără rețineri, fără int..

3990 lei (-798 lei)
3192 lei

-20%
Colecţionarul de sunete

Colecţionarul de sunete

Fernando Trías de Bes

4325 lei (-865 lei)
3460 lei

Capodopere ale artei din antichitate până în prezent

Capodopere ale artei din antichitate până în prezent

Lucia Gasparini
Serena Marabelli


9990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.