Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ghidul managerilor înţelepţi. 90 de idei importante pentru afaceri profitabile

Ghidul managerilor înţelepţi. 90 de idei importante pentru afaceri profitabile

James McGrath
  • 3490 lei
În stoc

Wishlist

TOT CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE MANAGEMENT Şl CUM SĂ-ŢI PUI IDEILE ÎN APLICARE ÎNTR-UN TIMP RECORD!

„O adevărată colecţie de bijuterii! Nu este doar o carte despre management, ci şi un ghid preţios pentru directorii de vânzări.” (Dr. Paul Mycock, consultant principal, Ampercom Systems Limited)

Ghidul managerilor înţelepţi ne pune la dispoziţie 90 dintre cele mai importante citate despre management care au fost enunţate vreodată. Cele mai multe dintre ele sunt gândite de lideri, analişti şi consultanţi remarcabili, printre care Warren Buffett şi Peter Drucker. Cartea mai conţine însă şi replici care aparţin unor personalităţi, cum ar fi Robert Frost şi Elvis Presley.

Fiecare secţiune a cărţii conţine câte două pagini care cuprind: un citat, explicarea acestuia, idei cu ajutorul cărora poate fi pus în practică, precum şi posibile întrebări pe care să vi le puneţi, toate acestea expuse în aşa fel încât să fie folosite imediat în viaţa de zi cu zi.

Plină de recomandări despre cum să rezolvaţi multe probleme din domeniul managementului, această carte vă oferă elementele şi abilităţile de care aveţi nevoie pentru a avea succes în:

• Managementul dezvoltării afacerilor 

• Managementul personal şi al carierei 

• Motivarea şi coordonarea angajaţilor

• Transformarea clienţilor în parteneri 

• Planificarea eficientă

• Luarea celor mai bune decizii


Etichete: Alexandria Librării, Ghidul managerilor înţelepţi, 90, idei importante pentru afaceri profitabile, James McGrath, Editura Niculescu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Curs de vânzări - Cum să vinzi orice oricui
Secretul bogățiilor

Secretul bogățiilor

Napoleon Hill


3200 lei

Profeţiile tatălui bogat

Profeţiile tatălui bogat

Robert T. Kiyosaki


4500 lei

Tată bogat, tată sărac. Educația financiară în familie
Limbajul trupului în mediul de afaceri

Limbajul trupului în mediul de afaceri

Allan şi Barbara Pease


3200 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.